Chery Fulwin 2 – chinezii atacă serios Loganul

Autor: Oraan Mărculescu 28 oct. 2009 Prezentări

Fulwin - semi-sedan cu hayonMaşina naţional Dacia Logan, care a devenit deja sinonimă cu
maşina ieftină pentru pieţe emergente (şi nu numai), va primi în
curând răspuns de la alte mărci consacrate. Dar Ford, Fiat sau
Volkswagen vor rămâne în urma chinezilor, care doresc să impună pe
piaţa europeană un nou model, Chery Fulwin 2.

Maşina, derivată dintr-un concept apărut la Salonul Auto Pekin
2008 (vezi în video), a
fost gândită clar pentru piaţa europeană, având un design care se
distanţează de curburile ciudate chineze. Dar nu scapă neapărat de
„meteahna” plagiatului – rămâne la latitudinea fiecăruia să arate
cu degetul sursele din care s-au inspirat chinezii. Totuşi, per
total, Chery Fulwin 2 arată foarte coerent pentru o maşină
low-budget.

Echipare bunaInteresant, Chery Fulwin 2 nu este un sedan
clasic, precum Dacia Logan, ci o berlină în două volume şi
jumătate, beneficiind de hayon (la fel ca Skoda Octavia, dar fără a
avea dimensiunile acesteia). Va mai exista şi o versiune de
caroserie hatchback, un concurent pentru Dacia
Sandero
. Este oferită o singură motorizare, pe benzină, de 1,5
litri şi 108 CP, iar echipamentul standard este la cote bune, Chery
Fulwin 2 beneficiind de sistem de climatizare, radio-CD cu MP3 sau
ABS cu EBD.

Rămâne de văzut dacă planurile chinezilor, de invazie a pieţei
europene, se vor concretiza în 2010, principalul impediment ţinând
de criza auto, care a afectat destul de serios şi China. Cât despre
preţul de 6.500 euro, este foarte probabil ca acesta să fie mai
mare, în principal datorită modificărilor care vor trebui aduse
maşinii pentru a se alinia standardelor de siguranţă europene.

Însă un lucru e sigur: Dacia Logan va fi în curând atacată
serios de chinezi, ceea ce înseamnă că urmaşul lui Logan va trebui
să fie o maşină mult mai bună.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide